M-a intrebat cineva de de ce nu exista bloguri fericite..ciudat nu mi-am dat niciodata seama ca un blog e trist. cel putin nu al meu,macar asa cred eu
?.
Eu cred ca blogul e asa cum e autorul de aceea cand m-a intrebat de ce e blogul meu trist,defapt nu era trist era suparat si nervos,pentru ca asa eram eu,revoltata:) si totusi cum am vrea sa fie un blog fericit daca persoana nu e fericita?..daca cel ce scrie si tasteaza nu e fericit cum sa scrie sa compuna si sa ii transmita blogului fericire?.. Si totusi nu exista bloguri triste,nici intr-un caz.Exista bloguri calme,linistite,razvratite,nervoase,comice, melancolice,sau pur si simplu bloguri.Totate depind de dispozitia si sentimentele autorului. Si cand ma refer la tristete nu ma refer la acel gen de melancolie epuizanta care te face sa plangi sa te vaieti si sa urli ..nici la durere sau la orice alta ideea de “little emo”.. Tristetea e la fel ca si fericirea de zi cu zi..adica obisnuinta.De aceea un blog nu poate fi fericit:) Pentru ca fericirea nu se refera la o stare de zi cu zi,la obisnuinta,la banalitatea si mai ales la un “program”. Nu ne programam fericirea,nu ne introducem intr-un algoritm fericirea si apasam enter ca sa fim fericiti. Suntem fericiti dar nu in adevaratul sens al cuvantului,exact cum suntem melancolici dar nu tristi,suntem pleostiti epuizati si plictisiti,sau suntem voiosi,energici dar calmi.Nu suntem fericiti in adevaratul sens al cuvantului,suntem doar obisnuiti de normala fericire adica obisnuit de plictisiti. O obisnuinta care vine de dimineata pana seara,si totusi se mai intampla cate o minune ca sa fim realmente cu adevarat fericiti,iar atunci se vede,se simte,se aude:) Cel putin asta simt eu..sau asta cred
Suntem niste actori,uneori buni,alteori praf dar de cele mai multe ori prestam un rol mai bine decat am vrea si mai apreciat decat credem:)..
Dar o spun si o mai repet,am un blog care nu e trist:D,nu e melancolic,e pur si simplu ca mine,schimbator.:).
